Școala ca instituție comercială

Ca o paranteza, imi permit sa le dau un sfat parintilor: nu incurajati copiii spre scolile de balet si bune maniere. Scolile de balet si bune maniere produc someri cu precizia unui ceas elvetian.

Interviu cu Varujan Pambuccian


This is education in the age of neoliberalism. Call it Reaganism or Thatcherism, economism or market fundamentalism, neoliberalism is an ideology that reduces all values to money values. The worth of a thing is the price of the thing. The worth of a person is the wealth of the person. Neoliberalism tells you that you are valuable exclusively in terms of your activity in the marketplace — in Wordsworth’s phrase, your getting and spending.

The purpose of education in a neoliberal age is to produce producers.

William Deresiewicz – The Neoliberal Arts


Pedant fiind, am tot încercat să înţeleg, „tehnic“ vorbind, adică cu o definiţie riguroasă, ce înseamnă o „competenţă“. Mi s-a explicat: să fii capabil să faci ceva, cu ceva, în vederea a ceva. Aha, am zis. Să ştii să baţi un cui, cu un ciocan, ca să faci un scaun. Parcă acum era ceva mai limpede. Şi a început să-mi fie teamă că, încercînd să scăpăm de toceală – aferim! –, ne îndreptăm către o formă de robotizare a educaţiei şcolare. Cel puţin din perspectiva disciplinei faţă de care mă simt de atîta vreme ataşat, ceva esenţial rămînea pe dinafară. Eu voiam ca şcoala să-i ajute pe elevi să le placă să citească – beletristică, ficţiune, cum vreţi să-i ziceţi –, să înţeleagă ceea ce citesc şi, astfel, să poată deveni un pic mai buni – ca oameni, fireşte: mai iubitori de frumos, mai înţelegători, mai deschişi faţă de părerile celorlalţi, mai cu discernămînt, la urma urmei – de ce nu? – chiar un pic mai înţelepţi. Nimic din toate astea nu părea însă a avea alura unei „competenţe“.

Liviu Papadima – Trinitatea școlirii

De ce scriem mai mult decât e cazul?

Why do people write more than they should, when most people find writing difficult? This may be because during their education, young writers are given a kind of assignment that may do lasting harm: they are told to write papers to minimum lengths. Most rookie writers do not have enough to say to fill the space easily, so they reach into a bag of terrible tricks: needless information, repetition, using long words where a short ones will do, three words where one will do, and so on. These habits persist.

The Economist – Briefly

Vasluiul care nu se vede la televizor

La sfârșitul anului școlar, am fugit, părăsind școala și județul pentru un loc mai bun din țară, lăsând copiii și profesorii din Vaslui victime ale sistemului social și educațional.

Pentru că învățământul rural nu poate să motiveze acești copii și pentru că mijloacele tradiționale de disciplinare – autoritatea părinților și a profesorilor – eșuează, se ajunge la violență, manifestarea degenerării unui sistem care nu face față acestor adolescenți. Școala îi învață violența și ei o aplică.

Cristina Tunegaru – Vasluiul fără ieșire

Istoria educației sexuale

The bottom line: sex ed began as a social movement, and it remains a social movement. Its goal is for students to be open to just about any form of sexual expression. Sex ed is not about preventing disease, it’s about sexual freedom, or better—sexual license. It’s about changing society, one child at a time.

You don’t have to be a physician to understand the dangers of this ideology. All you need is common sense. While the founders of sex education are long gone, their vision is alive and well. The obligation to fight it rests on the shoulders of every responsible adult.

Miriam Grossman – A Brief History of Sex Ed: How We Reached Today’s Madness

Toate religiile sunt corecte

To discover how pupils felt about their beliefs, the test asked them to indicate whether they agreed, disagreed or were unsure about the following statement: ‘I believe my religion is the only correct one.’ Any child agreeing with this statement was deemed to be in danger of becoming radicalised into anti-British values. (…)

From this elite perspective, those who believe that their religion is the truth contradict the unstated official version of British values – namely, that all religions are correct. According to the jargon of the day, an inclusive, non-judgemental and respectful attitude towards other people’s beliefs is mandatory for school children. This demand for non-judgemental respect implicitly negates the freedom of conscience of millions of ardent believers for one simple reason: many religions assume that only they possess the truth. For Christians, Jews and Muslims, the idea that all religions are correct makes little sense. Indeed, if all religions are ‘correct’, then living in accordance solely with one particular faith is absurd.

Frank Furedi – The British State’s Silent War on Religion (via Alan Jacobs)

“Nu-i trebuie istorie; dă la medicină”

Another fantasy of liberal education is that the student who advances to the university should take up the study that interests him most. For a small number of students this is in the main right. Even at a very early stage of school life, we can identify a few individuals with a definite inclination towards one group of studies or another. The danger for these unfortunate ones is that if left to themselves they will overspecialize, they will be wholly ignorant of the general interests of human beings. We are all in one way or another naturally lazy, and it is much easier to confine ourselves to the study of subjects in which we excel. But the great majority of the people who are to be educated have no very strong inclination to specialize, because they have no definite gifts or tastes. Those who have more lively and curious minds will tend to smatter. No one can become really educated without having pursued some study in which he took no interest – for it is a part of education to learn to interest ourselves in subjects for which we have no aptitude.

T.S. Eliot via Alan Jacobs

Când școala plictisește

Am terminat cu bătaia în şcoli, slavă Domnului! O spun fără nici un dram de ipocrizie, ca cineva care a străbătut această experienţă plin de dezgust şi de contrarietate. Şi ne-am trezit în faţa unei alte bătălii: cu plictiseala. Elevii noştri, studenţii noştri, se plictisesc. Se plictisesc endemic şi resentimentar, pentru că îşi percep plictiseala ca pe consecinţa unui abuz. Şcoala a intrat în competiţie directă cu uriaşa industrie de entertainment care se străduieşte, de vreo două secole încoace, cu tot mai mult succes, să umple golul lăsat de sincopele fericirii. Iar nouă ni se cere înţelepciunea de a recunoaşte această evidenţă şi ingeniozitatea de a-i face faţă.

Liviu Papadima – Plictiseală

Ce rost au profesorii?

You can’t become a moral authority if you rarely challenge students in class and engage them beyond it. If we professors do not do that, the course is not an induction of eager minds into an enlarging vision. It is a requirement to fulfill. Only our assistance with assignments matters. When it comes to students, we shall have only one authority: the grades we give. We become not a fearsome mind or a moral light, a role model or inspiration. We become accreditors.

Mark Bauerlein – What’s the Point of a Professor?

În apărarea cărților tipărite

William Giraldi scrie despre felul în care bibliotecile personale reflectă sensibilitatea și identitatea colecționarului:

What does it mean when what you own is essential to who you are? In our everyday grasp of owning things, we tag it materialism, consumerism, consumption. But I trust you’ll agree that the possession of books is not identical to the possession of shoes: Someone with a thousand books is someone you want to talk to; someone with a thousand shoes is someone you suspect of belonging to the Kardashian clan. Books are not objects in the same way that shoes are objects.

Genul ăsta de pledoarii, pentru farmecul cărților tipărite, apar o dată la câteva luni, dar a lui Giraldi e una dintre cele mai convingătoare:

Like the bicycle, the book is a perfect invention, and perfection dies very, very hard. The car hasn’t murdered the bike, and the Web won’t murder the book. There are innumerable readers for whom the collecting of physical books will remain forever essential to our selfhoods, to our savoring of pleasure and attempted acquisition of wisdom, to our emotional links with our past and our psychological apprehension of others—essential not just as extensions of our identities but as embodiments of those identities. Books, like love, make life worth living.


Autorul menționează în trecere cărțile “delectabile” publicate de The Folio Society, o mică editură londoneză. De când am descoperit-o, acum câteva luni, tot pierd vremea căutând chilipiruri la anticariate online. Dacă vă plac cărțile ca obiecte meșteșugite, nu doar ca suporturi pentru scris, o să vă placă Folio.

Miturile educației românești

Lucrul acesta inexplicabil i se întâmplă raţiunii umane atunci când la baza ei stau mituri eronate, nechestionabile, deşi la suprafaţă circulă, totuşi, idei corecte şi de bun-simţ. Avem o logică buimăcitoare: toată lumea recunoaşte că multe lucruri merg prost în şcolile noastre, însă, învăţământul românesc este, pentru încă o mare parte dintre noi, de mare calitate şi competitiv.

Oana Moraru – Trei gogoși din fabrica de diplome