Asta vrea publicul (2)

Paul Graham scria într-un eseu mai vechi că arta de proastă calitate se recunoaște după trucurile folosite.

What counts as a trick? Roughly, it’s something done with contempt for the audience. For example, the guys designing Ferraris in the 1950s were probably designing cars that they themselves admired. Whereas I suspect over at General Motors the marketing people are telling the designers, “Most people who buy SUVs do it to seem manly, not to drive off-road. So don’t worry about the suspension; just make that sucker as big and tough-looking as you can.”

De la link-baiting până la porn explicit, presa are un întreg catalog de trucuri, care nu reflectă decât dispreț pentru public. Spuneți ce vreți despre Dilema Veche și Decât o Revistă, ambele au prejudecățile lor și numere ratate, dar măcar sunt făcute de oameni care scriu ce și cum le place, într-o vreme în care ceilalți fac ce fac doar pentru că o analiză a pieței le-a arătat că “asta vrea publicul”.


Bill Waterson, creatorul benzilor desenate Calvin & Hobbes, spunea într-un interviu recent:

You don’t want a syndicate telling you what to draw – there will be no spark unless it comes from your own ideas. What I didn’t realize was that nobody out there knows what they’re looking for until they see it. You don’t build the peg to fit a hole; the peg needs to bore its own hole.


Caragiale, într-o scrisoare din 1907 către Mihail Dragomirescu:

Cum am zice, în limbaj de cizmărie, cusătura pingelii nu se vede ușor, dacă nu e făcută cu ață albă. De, dragii mei, eu sunt cârpaci bătrân, eu cos de dragul pingelii nu de al cusăturii. Dacă vă place, îmi pare foarte bine, fiindcă țiu la cinstea meșteșugărească, dacă nu… mergeți și voi la alți meșteri mai buni sa va-ncalțe – că, slavă Domnului! sunt destui – supărare nu-ncape… Am și eu câțiva mușterii ai mei cari n-or să mă lase.