Asta vrea publicul (10)

There are a lot of people in this industry that staying on top at any cost and they’ll find themselves telling stories they don’t actually care about because that’s the story that somebody else wants. And that to me is like a journey into hell. And I can see how it happens and let’s face it, there’s a lot of money in this industry. So it can happen.

David Simon – Here’s the Thing

Asta vrea publicul (9)

Tocqueville feared that the majority’s tastes and opinions would occupy every sphere of sentiment and thought. One among many illuminating examples is his commentary on democratic art. He foresaw that the majority would have no taste for portraying great human beings doing great deeds. Art used to be the pictorial representation of man’s connection to the natural or divine order to which he belongs. But in modern democracies, art would go in the direction of the majority’s tastes: it would be abstract, focused on color and shape.

Arthur Milikh – Alexis de Tocqueville Predicted the Tyranny of the Majority in Our Modern World

Goodfellas

Nu sunt un cinefil, dar îmi place sa învăț despre măiestria și metodele care fac posibile un film ca Goodfellas. De fiecare dată când îl văd – și cred l-am văzut de 20 de ori – îmi dau seama că nici o secundă din filmul ăsta nu e făcută la întâmplare. Totul, de la melodii până la costume și la replici, totul e deliberat.


I think Marty made the film that he wanted to make. Every inch of it is his, down to the Saul Bass credits—the way he wanted his name to zoom in, and the number of seconds each title is up there: It’s down to a science. There was a great sense that this was a comeback movie for him. He was totally in control, fully in his element.

GQ – Getting Made the Scorsese Way


Capodoperele care te sperie

Observația lui Frederik de Boer despre câteva exemple de artă înaltă, cum ar fi Război și Pace, pe care lumea le găsește intimidante în mod obișnuit:

As always: the point is not that consuming this art is ennobling. You shouldn’t go looking for this stuff out of a sense of duty, and certainly not to increase your virtue. You should check it out because they all are rich, rewarding, and ready to be enjoyed. If you aren’t interested, that’s fine too. Just remember that there are all kinds of artistic pleasures out there to be discovered. Try stuff out. If you don’t like it, that’s fine. If you do, even better.

Cum să fii poet

Make a place to sit down.
Sit down. Be quiet.
You must depend upon
affection, reading, knowledge,
skill — more of each
than you have — inspiration,
work, growing older, patience,
for patience joins time
to eternity. Any readers
who like your poems,
doubt their judgment.

Breathe with unconditional breath
the unconditioned air.
Shun electric wire.
Communicate slowly. Live
a three-dimensioned life;
stay away from screens.
Stay away from anything
that obscures the place it is in.
There are no unsacred places;
there are only sacred places
and desecrated places.

Accept what comes from silence.
Make the best you can of it.
Of the little words that come
out of the silence, like prayers
prayed back to the one who prays,
make a poem that does not disturb
the silence from which it came.

Wendell Berry – How to Be a Poet (HT: Brain Pickings)

Dacă vrei să scrii

One great inhibition and obstacle to me was the thought: will it make money? But you find that if you are thinking of that all the time, either you don’t make money because the work is so empty, dry, calculated, and without life in it. Or you do make money, and you are ashamed of your work. Your published writings give you the pip.


It is our nasty twentieth-century materialism that makes us feel: what is the use of writing, painting, etc., unless one has an audience or gets cash for it? Socrates and the men of the Renaissance did so much because the rewards were intrinsic, i.e., the enlargement of the soul. Yes we are all thoroughly materialistic about such things. ‘What’s the use?’ we say, of doing anything unless you make money or get applause? for when a man is dead he is dead.’ Socrates and the Greeks decided that a man’s life should be devoted to ‘the tendance of the Soul’ (Soul included intelligence, imagination, spirit, understanding, personality) for the soul lived eternally, in all probability.


I understood that writing was this: an impulse to share with other people a feeling or truth that I myself had. Not to preach to them, but to give it to them if they cared to hear it. If they did not—fine. They did not need to listen. That was all right too. And I would never fall into those two extremes (both lies) of saying:”I have nothing to say and am of no importance and have no gift”; or “The public doesn’t want good stuff.”

Brenda Ueland – If You Want to Write

Arta care te lasă unde erai

Păi, ce vrei mai mult? – mi se va spune. Vreau! Vreau ca toate astea să mă ducă spre un gînd sau spre o emoţie pe care să le pot prelucra, cu care să pot avansa spre un sens sau spre o experienţă revelatoare. Or, Fellini mă lasă, cu farmec, în locul de unde m-a luat. Tot ce pot spune e ceva de genul: „Ce chestie e şi viaţa asta!“ Bizară, seducătoare, tulburătoare, dezmăţată, caraghioasă, derizorie, implacabilă, inanalizabilă! Aşa e! O ştim cu toţii! (Chiar dacă nu avem cu toţii echivalentul filmic al acestor atribute.) Dar o ştim. Ei şi? Ce ai de adăugat la această trăire comună? Eu cu ce mă aleg (în afară de spectacolul însuşi)?

Andrei Pleșu – Fellini și spiritele


Television critic Tom Shales once remarked that “familiarity breeds contentment,” and popular culture could not survive without familiarity. Popular culture begins and ends with the familiar. It “leaves our feelings essentially unchanged. . . .It neither transforms nor fulfills our desires but only reminds us of them.” Good art, on the other hand, takes us to a world we wouldn’t have imagined ourselves. It does not leave us where it found us. “In a fully aesthetic experience, feeling is deepened, given new content and meaning. Till then, we did not know what it was we felt; one could say that the feeling was not truly ours.” Great music, literature, painting, or architecture imprints itself in our lives and becomes a reference point for our most subtle and profound experiences.

Ken Myers – All God’s Children and Blue Suede Shoes

Asta vrea publicul (3)

Când dau drumul la radio dimineața, mă gândesc că cine ascultă Europa FM n-o face pentru muzică. Playlistul e un fel de greatest hits al tarabelor cu casete de pe litoralul anilor ’90 amestecat cu pop mainstream actual. Muzică de culoarea bej, vorba lui Noel Gallagher.

George Zafiu, cel care face playlistul, explică pe blogul lui Vlad Petreanu cum se face selecția pieselor difuzate pe Europa FM. Pe scurt, postul testează piesele pe grupuri-țintă și difuzează pe post piesele care ies cel mai bine în teste. Domnul Zafiu explică logica din spatele acestui proces:

…fiecare stație radio mare își calculează fiecare pas, la fiecare 3 minute și jumătate programând cele mai bune piese pentru publicul său, iar dacă eu nu difuzez ce place majorității, alte câteva posturi de radio le oferă alternativa și cele mai bune melodii. Pleacă de la mine și rămân acolo pentru că “acolo e cea mai bună muzică”.

De-a lungul articolului, autorul se referă la muzica difuzată de Europa FM ca fiind “cea mai bună”, de vreme ce e validată de testele pe ascultători țintă. Am vrut să las un comentariu despre confuzia între cea mai ascultată și cea mai bună muzică, dar cineva mi-o luase înainte. Răspunsul lui Geroge Zafiu:

Dar ce e muzica “buna”? Poate ce e “buna” pentru tine, nu e “buna” pentru prietena ta samd. Gusturile nu se discuta, dar se testeaza.

Pentru autor, muzica “bună” e mereu între ghilimele, adică “bună” pentru publicul țintă al postului; what else is there? Tot el scrie ceva mai jos, ca o concluzie la întreaga discuție:

In 15 ani de Europa FM am invatat ca gusturile nu se discuta si ca ce zice publicul e litera de lege.

Putem să ne scandalizăm, dar ăsta e etosul întregii industrii. Domnul Zafiu măcar e sincer. Radioul e o afacere, iar scopul unei afaceri e maximizarea profitului. Profitul unui post de radio e determinat de numărul de ascultători. In ecuația asta, melodiile sunt bucăți de trei minute și jumătate de sunet care îi fac sau nu pe ascultători să schimbe postul.


Ideea că muzica poate fi bună, fără ghilimele, pare de neînțeles pentru domnul Zafiu. Parafrazându-l pe C.S. Lewis, dânsul poate să fie ostil, dar nu critic, pentru că nu înțelege ce se discută. Nu înțelege că atunci când cineva spune că muzica aleasă de el e proastă, face o judecată de valoare, nu una de gust. Sunt lucruri distincte, după cum remarca Auden:

As readers, we remain in the nursery stage so long as we cannot distinguish between taste and judgment, so long, that is, as the only possible verdicts we can pass on a book are two: this I like; this I don’t like. For an adult reader, the possible verdicts are five: I can see this is good and I like it; I can see this is good but I don’t like it; I can see this is good and, though at present I don’t like it, I believe that with perseverance I shall come to like it; I can see that this is trash but I like it; I can see that this is trash and I don’t like it.

Domnul Zafiu nu are în minte această categorie, a valorii obiective a unei melodii, pentru că singurul fel de valoare pe care îl recunoaște e dat de piață. Din nou Lewis, despre aceasta perspectivă:

It does not believe that value judgements are really judgements at all. They are sentiments, or complexes, or attitudes, produced in a community by the pressure of its environment and its traditions, and differing from one community to another. To say that a thing is good is merely to express our feeling about it; and our feeling about it is the feeling we have been socially conditioned to have.

Nu mi-ar ajunge un articol și nici nu-s calificat să fac argumentul pentru arta bună, în ea însăși, fără ghilimele. Tot ce am sunt câteva locuri comune adunate de la oameni care s-au încăpățânat să creadă că există lucruri precum cărți bune, melodii bune și filme bune, pe care nu poți să le relativizezi fără să faci mizerie în cultura în care trăiești.


Tolstoi a scris o carte întreagă despre asta. El spune că, asemenea mâncării, discuțiile despre gust în artă sunt o pierdere de vreme.

And since discussions as to why one man likes pears and another prefers meat do not help towards finding a definition of what is essential in nourishment, so the solution of questions of taste in art (to which the discussions on art involuntarily come) not only doos not help to make clear what this particular human activity which we call art really consists in, but renders such elucidation quite impossible, until we rid ourselves of a conception which justifies every kind of art, at the cost of confusing the whole matter.

Ca să înțelegi ce face arta bună sau proastă, sau dacă măcar există asemenea categorii, trebuie să sapi mai adânc. Dacă eu spun că există muzică bună în mod obiectiv, George Zafiu mă va întreba: pe ce bază? Dar dacă George Zafiu spune că rostul unui post de radio e să facă profit maximizându-și audiența, atunci pot să îl întreb același lucru: pe ce bază? Ambele sunt păreri bazate pe felul în care vedem lumea și viata, dincolo de muzică și radio.

The estimation of the value of art (i.e. of the feelings it transmits) depends on men’s perception of the meaning of life; depends on what they consider to be the good and the evil of life. And what is good and what is evil is denned by what are termed religions.

Orice cultură are narative finale, pe care Tolstoi le numește religii, în baza cărora recunoaște binele de rău, adevărul de minciună și frumosul de urât. Fără ele, gusturile nu se discută. Si așa ajungem la Abraham Kuyper:

The Latin proverb, De gustibus non est disputandum, which means, “There is no disputing about tastes,” is the arrogant maxim with which the world often evaluates beauty. “I think this,” and, “You think that,” are the usual claims whereby each person exercises the right to judge. Now this does contain a relative truth, and that in a twofold perspective. First, in no realm does the subjective right of agreement function as strongly as in the realm of beauty. This is because the significance of impressions that people receive depends to such a large degree on the mirror of our soul that captures those impressions. Second, and this no less, because rational discussion about beauty occurs only very incidentally and the so-called aesthetic evaluation arises from one’s own notion of beauty, which is, depending on how finely developed it is, equipped for a more accurate judgment. Nevertheless, it may not for a moment be conceded that in the world of beauty, the arbitrariness of each person’s taste will reign supreme. Anyone who insists that it will, cuts beauty off from God. On the contrary, anyone who confesses with us that God is the Inventor and Creator of beauty cannot doubt that beauty is governed by an objective and impartial standard.

Din perspectiva clasic-creștină a lui Tolstoi, Lewis și Kuyper, acest standard e impregnat în Creație, evident de la sine. Din perspectivă secular-comodificată, cel mai apropiat lucru de un standard obiectiv și imparțial e piața – ce vrea publicul. Ca fiu de pastor scoțian, John Reith, primul director al BBC-ului a fost unul dintre primii oameni de radio care au înțeles tensiunea dintre aceste două perspective:

The medium, he wrote, must not become “mere entertainment,” catering to the “imagined wants” of the listener. There must be, he insisted, “no concessions to the vulgar.” He believed that anything one might take for popular demand was but the contrivance of the broadcasters themselves. (…) “He who prides himself on giving what he thinks the public wants is often creating a fictitious demand for lower standards which he will then satisfy.” (Tim Wu – The Masterswitch)


Dacă toate ideile astea par demodate și idealiste, vă las un eseu care distilează într-un paragraf diferența între aceste două feluri de a vedea lucrurile. Spuneam că pentru domnul Zafiu, muzica bună e mereu între ghilimele, ca și cum n-ar fi. Pentru Scott Avett, ce e între ghilimele e succesul, ca și cum n-ar fi. In sensul ăsta Europa FM e un post de “succes” care difuzează muzică de “succes”.

In all types of art there is a choice. Create what you feel because you believe in it, or create what you think will be “successful.” The difference between the two is this: with the latter, that which will be “successful” can only “succeed” for a temporary moment with you and your physical state. But that which is created in sincerity, that which reveals part of your soul without control and plan, will outlive all of us and be generated between men for years to come. Though the work may not succeed in number of viewers, it still bears a life.

Că dacă n-o fac eu, o s-o facă alții, asa cum spune George Zafiu, e, coincident, justificarea lui Al Capone pentru ce făcea: “I’m just a businessman, giving the people what they want. All I do is satisfy a public demand.” Si e “adevărat”, dar nu e adevărat. De făcut o s-o facă alții, dar tu ai de ales. Și în muzică, și în radio, și în afaceri, și în viață, ai de ales.