No comments

Decizia de a avea sau nu comentarii e una dintre cele mai complexe pe care le au de luat publisherii online. Ambele variante sunt valide, dar nu există win-win. E o tensiune între libertatea de expresie și calitatea discuției.

E responsabilitatea celui care publică să decidă care model se aliniază mai bine cu ce încearcă să facă. În cazul meu, după câteva săptămâni bune de cumpănit ce se pierde și ce se câștigă, am hotărât să nu “dau liber” la comentarii. Astea sunt argumentele mele:

  • editorial, acest blog e mai degrabă o reflecție decât o conversație. Lumea vine aici ca să descopere lucruri de citit, pe care am căutat să le fac accesibile folosind un design cât mai clar și mai simplu. Am eliminat părțile neesențiale, care distrag atenția de la scris: blogroll, pagina de facebook, reclame și da, comentarii.
  • anonimatul și impulsivitatea asociate cu comentariile online tind să scoată ce-i mai rău din oameni. Am văzut de prea multe ori conversația degenerând într-o formă de poluare ca să-mi imaginez că de data asta ar fi altfel.
  • statisticile arată că doar o mică parte dintre cititori comentează în mod obișnuit, ceea ce amplifică vocea unei minorități. Comentariile tind să devină o portavoce pentru oameni convinși că au dreptate și care-și fac o misiune din a-i convinge și pe ceilalți. Nici punctul anterior și nici acesta nu sunt reguli absolute, ci tipare care țin de psihologia comentariilor online.

Aceste argumente nu sunt despre refuzul de a primi feedback. Ele sunt despre intenția de a face timpul petrecut pe acest blog cât mai plăcut pentru cât mai multă lume. După părerea mea, comentariile ar complica atât viața cititorilor, cât și pe-a mea, și nu vreau să se întâmple asta.

Dacă țineți să comentați pe marginea unui articol postat pe acest site, vă încurajez s-o faceți pe facebook, pe blogul personal, sau să-mi dați un semn pe mail. Oricare din aceste medii fac anonimitatea, impulsivitatea și lipsa de civilitate un pic mai dificile.